Cât costă inteligența artificială în companie: patru intervale de cheltuială și ce le decide

Să duci inteligența artificială pe un proces care există deja în companie costă între 5.000 și 10.000 de euro. Să construiești un model de la zero costă între 50.000 și 100.000, pentru o versiune minimă și funcțională. La mijloc sunt două poziții mai mici pe care de obicei nimeni nu le trece în ofertă: hardware-ul, când modelul trebuie să ruleze în casă, și consumul, când modelul este al altcuiva.

Diferența dintre primul interval și al doilea nu ține de cât de ambițios este proiectul. Ține de trei alegeri, și e mai bine să fie făcute în această ordine.

Ce se face	Ordin de mărime
Se folosește un model care există deja, integrat într-un proces și în ERP	5.000 până la 10.000 de euro
Se adaugă hardware pentru că modelul trebuie să rămână în companie	1.000 până la 3.000 de euro
Se plătește modelul la consum, fără a instala nimic	de la fracțiuni de cent pe operațiune
Se construiește un model propriu, antrenat pe datele proprii	50.000 până la 100.000 de euro pentru o versiune minimă

Dacă vrei să afli în ce rând cade cazul tău înainte de a cere o ofertă, scrie-ne: sunt de ajuns o jumătate de oră și procesul pe care îl ai în minte.

Prima alegere: model existent sau model propriu

Aproape toate companiile care ne sună cred că trebuie să construiască ceva de la zero. Aproape niciuna nu are cu adevărat nevoie.

Să construiești un model propriu înseamnă să aduni o cantitate mare de date, să le clasifici una câte una ca să fie utilizabile, să proiectezi arhitectura, să o antrenezi până când rezultatele se țin, și apoi să o expui astfel încât restul programelor să o poată folosi. Fiecare dintre acești pași are un cost, iar cele mai grele poziții sunt oamenii: cine lucrează pe date și cine construiește modelul. Este drumul care duce la intervalul de șase cifre.

Să folosești un model care există deja înseamnă să sari peste toată partea de antrenare și să plătești doar munca de a-l lega de meseria ta. Aici cheltuiala nu stă în model, stă în integrare: să înțelegi ce dată este necesară, unde se află astăzi, cum se întoarce rezultatul în sistemul de gestiune folosit în fiecare zi.

Întrebarea care decide între cele două drumuri este una singură, și doar în aparență este tehnică: trebuie modelul să învețe ceva care privește exclusiv compania ta? Dacă răspunsul este nu, și în marea majoritate a cazurilor este nu, se folosește un model existent.

A doua alegere: unde rulează

Un model poate rula pe serverul altcuiva, și atunci se plătește la consum, sau în interiorul companiei, și atunci se cumpără ori se închiriază hardware-ul.

Ordinul de mărime se schimbă destul de mult în funcție de sarcină. Pentru a citi textul dintr-o imagine, de exemplu dintr-un document scanat, performanțele cerute sunt minime și un calculator obișnuit este suficient. Pentru a genera imagini sau texte lungi este nevoie de hardware dedicat, și acolo cheltuiala pornește de la câteva mii de euro. Pentru modelele proprietare, cele folosite doar prin serviciul celui care le-a făcut, hardware-ul nu se cumpără deloc.

Consumul, acolo unde există, este poziția care sperie cel mai mult și cântărește cel mai puțin. Se măsoară în fracțiuni de cent pe operațiune și devine relevant abia la volume foarte mari.

Motivul adevărat pentru a ține modelul în casă aproape niciodată nu este costul. Este că anumite date nu trebuie să iasă, iar aceasta este o îngrijorare pe care companiile italiene o declară deschis: dintre cele care au evaluat inteligența artificială fără să investească apoi, 43,2 % indică protecția datelor printre obstacole, potrivit anchetei Imprese e ICT a institutului italian de statistică ISTAT din 2025, pe un eșantion de 26.246 de companii cu cel puțin zece angajați.

A treia alegere: cât de mult se integrează

Este poziția care mută oferta mai mult decât oricare alta, și cea despre care se vorbește cel mai puțin.

Un model care răspunde într-o fereastră separată, unde cineva copiază și lipește, costă puțin și schimbă puțin. Un model care citește data din sistemul de gestiune, o prelucrează și rescrie rezultatul în sistem costă mai mult și schimbă munca cuiva. Între cele două trece diferența dintre o demonstrație și un instrument.

În industria prelucrătoare italiană, 59,9 % dintre companiile cu cel puțin zece angajați folosesc deja un sistem de gestiune, tot potrivit aceleiași anchete ISTAT. Ceea ce înseamnă că în majoritatea cazurilor punctul de racord există deja, iar întrebarea nu este dacă se conectează, ci cât.

Ce costă cu adevărat și nu se vede în ofertă

Datele. Nu cantitatea lor: forma lor.

Un model care trebuie să răspundă despre stadiul unei comenzi are nevoie ca acel stadiu să se afle undeva într-o formă lizibilă, actualizat de cei care lucrează, cu un înțeles stabil în timp. Dacă data aceasta trăiește astăzi în trei foi de calcul și în capul a două persoane, proiectul nu este un proiect de inteligență artificială: este mai întâi un proiect de punere în ordine, iar costul stă acolo.

Nu este o părere a noastră. În aceeași anchetă ISTAT, indisponibilitatea sau calitatea slabă a datelor necesare este al treilea obstacol declarat, cu 45,2 %, înaintea protecției datelor și a costurilor. Primul, cu 58,6 %, este lipsa competențelor interne. Costul ridicat vine al cincilea, cu 43,0 %.

Altfel spus: când un proiect de acest tip merge prost, aproape niciodată nu este pentru că a costat prea mult.

Două cazuri, cu cifre

Generare de imagini la comandă, cu modelul instalat de client. Era nevoie să se producă fotografii realiste de preparate pentru o carte de rețete. Modelul ales era liber și gratuit, deci costul de utilizare era nul, dar trebuia configurat și avea nevoie de plăci video potrivite. Cheltuială totală prevăzută, între hardware și consultanță: 2.000 de euro.

Integrarea unui model existent într-un software deja în uz. Numărând doar orele care privesc partea de inteligență artificială, și nu restul produsului, cheltuiala s-a situat între 4.000 și 5.000 de euro. Consumul modelului, în exploatare, valorează câțiva cenți pe operațiune.

Sunt două extreme utile: în primul caz cheltuiala este aproape în întregime hardware, în al doilea aproape în întregime muncă.

Cum se citește o ofertă

Trei întrebări, și servesc la a înțelege dacă cel care a scris-o a înțeles procesul.

Prima: ce date folosește și unde se află astăzi. Dacă oferta nu o spune, cel care a scris-o încă nu s-a dus să se uite.

A doua: ce se întâmplă când modelul greșește. Greșește întotdeauna, într-o parte din cazuri. Un proiect serios declară dinainte cine controlează, când, și ce se întâmplă cu bucata de muncă greșită.

A treia: ce rămâne dacă mâine furnizorul modelului schimbă prețul sau condițiile. Răspunsul onest nu este "nu se schimbă nimic", este să știi câtă muncă ar fi nevoie pentru a schimba furnizorul.

Procesul pe care socoteala se poate face dinainte

Este procesul cel mai plictisitor și mai repetitiv pe care îl ai, cel al cărui cost în ore îl cunoști deja. Este perimetrul care intră în intervalul de 5.000 până la 10.000 de euro, și singurul despre care se poate spune dinainte dacă merită, pentru că termenul de comparație există deja.

Dacă ai deja procesul în minte și vrei o estimare argumentată, scrie-ne: o jumătate de oră, și vorbim despre el.